Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”

Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump, urmează să discute cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre o posibilă retragere a Statelor Unite din Alianță, potrivit unui anunț făcut de Casa Albă.
Întâlnirea este programată în Biroul Oval, iar subiectul ar putea deveni unul dintre cele mai sensibile din relația dintre Washington și aliații săi. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a confirmat că această temă se află pe agenda discuțiilor.
„Retragerea Statelor Unite din NATO este o chestiune pe care preşedintele a abordat-o şi, cred, este ceva ce va discuta peste câteva ore”, a declarat aceasta, în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, oficialul american a transmis un mesaj critic la adresa Alianței, citând poziția lui Donald Trump.
„Au fost puşi la încercare şi au eşuat”, a spus Karoline Leavitt, adăugând că este „destul de trist” că NATO „a întors spatele americanilor în ultimele săptămâni”, în condițiile în care SUA sunt principalul contributor la securitatea alianței.
Ea a precizat că poziția președintelui ar putea fi clarificată chiar în cursul zilei, după întâlnirea cu Mark Rutte.
Declarațiile vin pe fondul unor tensiuni tot mai vizibile între Washington și partenerii săi din NATO, în contextul actualei situații de securitate globală.
Citește și:
- 13:45 - România, pe primul loc în UE la cazurile de rujeolă! Efectul dramatic al prăbușirii ratei de vaccinare în rândul copiilor
- 10:03 - Analiza Daniel Udrescu: BORNE DE ASERVIRE
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News















