PARLAMENTUL IRANIAN A VOTAT SUSPENDAREA COOPERĂRII CU AIEA

PARLAMENTUL IRANIAN A VOTAT SUSPENDAREA COOPERĂRII CU AIEA
Parlamentul iranian a votat miercuri pentru suspendarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit televiziunii de stat iraniene
Parlamentul iranian a votat miercuri pentru suspendarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit televiziunii de stat iraniene. Decizia vine în contextul tensionat creat de atacurile recente ale Israelului și SUA asupra unor instalații nucleare iraniene, în cadrul unui conflict ce durează de aproape două săptămâni, conform AFP și Reuters.
În cadrul unei ședințe publice, parlamentarii au adoptat cu o majoritate covârșitoare – 221 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere – un plan care solicită guvernului să înceteze colaborarea cu AIEA. Potrivit agenției EFE, acest demers reflectă nemulțumirea Iranului față de lipsa unei reacții internaționale la atacurile suferite.
Președintele legislativului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a criticat AIEA pentru tăcerea sa în fața agresiunilor, afirmând că „și-a compromis credibilitatea internațională”. Acesta a anunțat, de asemenea, că Iranul își va accelera programul nuclear civil, în paralel cu suspendarea colaborării cu agenția ONU.
Totuși, măsura nu este definitivă: pentru a fi pusă în aplicare, are nevoie de aprobarea Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, potrivit agenției iraniene Nournews.
Oficialii de la Teheran continuă să nege orice intenție de a dezvolta arme nucleare, susținând că programul nuclear are scopuri pașnice. Ei acuză însă AIEA că, printr-o rezoluție recentă care acuză Iranul de încălcări ale angajamentelor de neproliferare, a oferit un pretext pentru atacurile israeliene.
Dacă proiectul va fi aplicat, acesta va duce la suspendarea inspecțiilor, a instalării camerelor de supraveghere și a raportărilor către AIEA, potrivit declarațiilor purtătorului de cuvânt al Comisiei pentru securitate națională, Ebrahim Rezaei.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 13:45 - România, pe primul loc în UE la cazurile de rujeolă! Efectul dramatic al prăbușirii ratei de vaccinare în rândul copiilor
- 10:03 - Analiza Daniel Udrescu: BORNE DE ASERVIRE
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News















