BENJAMIN NETANYAHU NU VA PARTICIPA LA SUMMITUL PRIVIND GAZA ORGANIZAT ÎN EGIPT

BENJAMIN NETANYAHU NU VA PARTICIPA LA SUMMITUL PRIVIND GAZA ORGANIZAT ÎN EGIPT
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu nu va participa la summitul privind Gaza organizat luni de Statele Unite și Egipt la Sharm el-Sheikh
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu nu va participa la summitul privind Gaza organizat luni de Statele Unite și Egipt la Sharm el-Sheikh, a anunțat biroul său, citat de AFP și Reuters.
„Prim-ministrul Netanyahu a fost invitat de președintele american Donald Trump să participe astăzi la o conferință în Egipt”, se arată într-un comunicat oficial. Potrivit sursei, Netanyahu „i-a mulțumit lui Trump pentru invitație, dar a declarat că nu va putea participa, din cauza suprapunerii cu începutul sărbătorii evreiești Simchat Tora”, care debutează luni seara.
Anterior, un purtător de cuvânt al președinției egiptene anunțase participarea liderului israelian.
La summit sunt așteptați aproape 20 de lideri internaționali, care vor discuta despre procesul de pace în Fâșia Gaza și implementarea planului de pace propus de Donald Trump. Documentul include măsuri precum dezarmarea Hamas, un armistițiu imediat, eliberarea ostaticilor și formarea unui guvern de tranziție internațional în enclava palestiniană.
Tot luni, ultimii 20 de ostatici israelieni aflați în viață în Gaza au fost eliberați și au revenit în Israel, în cadrul unui schimb de prizonieri ce prevede eliberarea a aproximativ 1.900 de deținuți palestinieni.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 13:45 - România, pe primul loc în UE la cazurile de rujeolă! Efectul dramatic al prăbușirii ratei de vaccinare în rândul copiilor
- 10:03 - Analiza Daniel Udrescu: BORNE DE ASERVIRE
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News















