Alegeri în Franța. Primul tur al alegerilor legislative anticipate

Alegeri în Franța. Primul tur al alegerilor legislative anticipate
Francezii sunt chemaţi duminică la urne pentru primul tur al alegerilor legislative anticipate
Francezii sunt chemaţi duminică la urne pentru primul tur al alegerilor legislative anticipate, un scrutin care ar putea duce la formarea primului guvern de extrema-dreaptă al ţării de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, o posibilă schimbare radicală în centrul Uniunii Europene.
Preşedintele Emmanuel Macron a surprins ţara când a convocat scrutinul, după ce alianţa sa de centru fusese depăşită în alegerile europene din această lună de Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN) a lui Marine Le Pen. Partidul eurosceptic şi antiimigranţi al acesteia a fost multă vreme un paria, dar acum este mai aproape ca oricând de a ajunge la putere.
Secţiile de votare s-au deschis la ora 06:00 GMT şi se vor închide la ora 16:00 GMT în oraşele mici şi la ora 18:00 GMT în oraşele mari, când sunt aşteptate rezultatele primelor sondaje la ieşirea de la urne şi proiecţiile de locuri pentru turul al doilea decisiv de peste o săptămână.
Cu toate acestea, sistemul electoral poate face dificilă estimarea exactă a distribuţiei celor 577 de locuri în Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului), iar rezultatul final nu va fi cunoscut până la sfârşitul votului, pe 7 iulie.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 13:45 - România, pe primul loc în UE la cazurile de rujeolă! Efectul dramatic al prăbușirii ratei de vaccinare în rândul copiilor
- 10:03 - Analiza Daniel Udrescu: BORNE DE ASERVIRE
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News















